Miles Davis

Miles Davis se naște dintr-o familie afro-americană, fiu al unui dentist din St. Louis. Mama sa, Cleo Henry, o pianistă talentată, ar fi dorit ca fiul ei să învețe vioara, dar, la aniversarea vârstei de 13 ani, tatăl său îi dăruiește o trompetă și Davis începe să studieze acest instrument cu un maestru local, Elwood Buchanan, un solist al orchestrei lui Andy Kirk. La vârsta de 15 ani, apare pentru prima dată în public cu grupul lui Eddie Randall. În 1945, după o scurtă colaborare cu Charlie Parker în grupul lui Billy Eckstine, pleacă la New York, unde obține o bursă de studiu la Julliard School of Music. Majoritatea timpului o petrece însă studiind stilurile lui Thelonious Monk, Coleman Hawkins și, în special, ale lui Charlie Parker și Dizzy Gillespie, în perioada stabilirii mișcării Bebop. Cu Charlie "Bird" Parker realizează în 1946 prima sa înregistrare, printre care "Now's The Time", care anticipă deja întoarcerea la melodie, tipică pentru stilul cool al perioadei imediat următoare.

Un eveniment important a fost întâlnirea în 1947 cu Gil Evans, cunoscut arrangeur, realizând împreună noi combinații instrumentale. Miles Davis formează un "nonett" - The Tuba Band - din care făceau parte, printre alții, tânărul Gerry Mulligan și Lee Konitz și obține un contract cu casa de discuri "Capitol Records". Astfel apare în 1950 albumul "Birth Of The Cool", cu muzică înregistrată în studio, care dă numele stilului ce avea să predomine în jazz pentru următorii cinci ani. Davis devine un star al noii generații de muzicieni de jazz, este sărbătorit la festivalul din Paris (1949) și apare în concerte alături de cele mai cunoscute personalități, ca Sarah Vaughan, Art Blakey, Charles Mingus, Thelonius Monk și Horace Silver. Ca mulți alți muzicieni de jazz din vremea sa, are însă probleme cu consumul de droguri stupefiante, în special heroină, și, după o întrerupere a activității, reușind să se dezintoxice, are o reapariție senzațională la mijlocul anilor '50 la Festivalul din Newport, marcând sfârșitul stilului Bebop, intrat în declin o dată cu moartea lui Charlie Parker în 1955. Miles Davis își formează un nou Quintett, din care fac parte saxofonistul John Coltrane, pianistul Red Garland, contrabasistul Paul Chambers și bateristul Philly Joe Jones. Împreună dezvoltă stilul denumit Hardbop, în care - alături de improvizațiile cool și intensitățile din perioada bebop - se simt influențele polimetrice ale muzicii africane cu o lărgire considerabilă a sistemelor armonice, ca în albumele "Workin'-, Relaxin'-, Steamin'-," și "Cookin' With The Miles Davis Quintett" (1956).

În această fază a carierei sale, stimulat de experimentele armonice inovatoare ale lui John Coltrane și Ornette Coleman, caută noi forme de exprimare muzicală, orientându-se spre așa zisul stil modal, asemănător gamelor muzicii medievale. Prin dispoziția originală a intervalelor, tonurile muzicale obțin o coloratură fermecătoare surprinzătoare, care încântă pe auditor. În primăvara anului 1959 apare albumul "Kind Of Blue", considerat până astăzi ca piatră de hotar în istoria jazz-ului.

La începutul anilor '60, o dată cu formarea unui nou Quintett, alcătuit din Herbie Hancock (pian), George Coleman (saxofon), Ron Carter (contrabas) și Tony Williams (baterie), intervine o nouă transformare în muzica lui Miles Davis. Șocul estetic înregistrat prin Free Jazz, popularitatea crescândă a stilurilor afro-americane ca funk și soul, dar mai ales forța muzicii rock îl determină să realizeze o îmbinare (fusion) a tuturor acestor elemente, din care a rezultat "Jazz-rock fusion". Asfel apare în 1963 albumul "Seven Steps To Heaven", urmat în 1969 de cele două albume "In A Silent Way" și "Bitches Brew". Miles Davis devine un popstar al generației "hippie", obține un succes triumfal la festivalul de pe "Isle Of Wight" (1970) și îi apar primele înregistrări în care sunt folosite și instrumente electrice (electric-jazz), ca în "Big Fun" (1970) sau "On The Corner" (1972).

Din păcate reîncepe consumul de stupefiante și, cu sănătatea zdruncinată, în 1974 își întrerupe din nou activitatea până către începutul anilor '80. Încurajat de prieteni, revine pe scenă și în studiourile discografice, înregistrând cu albumele "The Man With The Horn" (1981) și "We Want Miles" (1981-1982) un memorabil comeback, alături de colegi mai tineri ca Marcus Miller, Mike Stern, Al Foster și de saxofonistul ?

În următorul deceniu, Miles Davis - incontestabil superstar al jazz-ului - întreprinde numeroase turnee, înregistrează noi discuri ("You're Under Arrest", 1985; "Amandia", 1989; "Doo-Bop", 1991). Câteva săptămâni după succesul triumfal obținut în iulie 1991 la Festivalul de Jazz din Montreux, cu o mare orchestră sub conducerea lui Quincy Jones, Miles Davis moare neașteptat în urma unei pneumonii la 28 septembrie 1991 în Santa Monica, California. A fost înmormântat în cimitirul Woodlawn Cemetery în cartierul "Bronx" din New York.

• 1957 : Ascenseur pour l'échafaud (film de Louis Malle) ;
• 1970 : A Tribute to Jack Johnson ;
• 1987 : Siesta cu Marcus Miller (film de Mary Lambert) ;
• 1990 : Dingo ;
• 1990 : The Hot Spot (film de Dennis Hopper), muzica de Jack Nitzsche cu John Lee Hooker, Tim Drummond și Taj Mahal.

« Le caractère magnétique de son regard, son sens du costume, ses déplacements sur scène. Même lorsqu'il tournait le dos au public, le geste de Miles Davis n'était jamais anodin. Aussi ne peut-on limiter son œuvre au studio. »^[8]

• 1956 : My Funny Valentine (Prestige) ;
• 1958 : Jazz Track ;
• 1997 : Electric Miles (Sony 65449) ;
• 2006 : Cool & Collected.

• George Cole: The Last Miles: The Music of Miles Davis 1980-1991
• Joachim-Ernst Berendt: Das Jazz Buch, Krüger, Frankfurt a.M., 1989

• Pagina Oficială
• Discografie
• Biografie și bibliografie Arhivat în 24 iunie 2013, la Wayback Machine.
• Miles Davis la All Music Guide