Portal:Sistemul solar

Sistemul solar

Sistemul Solar este format din Soare împreună cu sistemul său planetar (care cuprinde opt planete împreună cu sateliții lor naturali) și alte obiecte non-stelare.

În afară de cele opt planete, oamenii de știință au emis ipoteza existenței unei alte planete, denumită provizoriu A noua planetă. Această ipotetică planetă gigantă s-ar afla la marginea Sistemului Solar. Existența planetei ar explica configurarea orbitală neobișnuită a unui grup de obiecte transneptuniene (OTN). La 20 ianuarie 2016, cercetătorii Konstantin Batygin și Michael E. Brown de la Institutul de Tehnologie din California au anunțat că există dovezi suplimentare indirecte privind existența unei a noua planete dincolo de orbita planetei Neptun. Aceasta ar orbita în jurul Soarelui între 10.000 și 20.000 de ani. Conform studiului publicat în Astronomical Journal, „Planeta Nouă” ar avea o masă de aproximativ 10 ori mai mare decât Terra și s-ar afla la minim 200 UA.

Sistemul este situat într-unul dintre brațele exterioare ale galaxiei Calea Lactee (mai precis în Brațul Orion), galaxie care are cca. 200 de miliarde de stele. El s-a format acum 4,6 miliarde de ani, ca urmare a colapsului gravitațional al unui gigant nor molecular. Cel mai masiv obiect este steaua centrală - Soarele, al doilea obiect ca masă fiind planeta Jupiter. Cele patru planete interioare mici, Mercur, Venus, Pământul și Marte, numite planete terestre / planete telurice, sunt compuse în principal din roci și metal. Cele patru planete exterioare, numite giganți gazoși, sunt mult mai masive decât cele telurice. Cele mai mari două planete, Jupiter și Saturn, sunt compuse în principal din hidrogen și heliu; cele două planete mai îndepărtate, Uranus și Neptun, sunt compuse în mare parte din substanțe cu o temperatură de topire relativ ridicată (comparativ cu hidrogenul și heliu), numite ghețuri, cum ar fi apa, amoniacul și metanul. Ele sunt denumite „giganți de gheață” (termen distinct de cel de „gigant gazos”). Toate planetele au orbite aproape circulare dispuse într-un disc aproape plat numit plan ecliptic.

Sistemul solar prezintă câteva regiuni unde se află diferite obiecte mici. Centura de asteroizi, situată între Marte și Jupiter, este similară din punct de vedere al compoziției cu planetele terestre, deoarece o mare parte dintre obiecte sunt compuse din rocă și metal. Dincolo de orbita lui Neptun se află centura Kuiper și discul împrăștiat; multe dintre obiectele transneptuniene sunt în mare parte compuse din ghețuri.

Mai mult despre...

modificare

Articol selectat — schimbă articolul

Uranus este a șaptea planetă de la Soare. Numele său este o referință la zeul grec al cerului, Uranus, care, conform mitologiei grecești, a fost bunicul lui Zeus (Jupiter) și tatăl lui Cronos (Saturn). Este a treia planetă ca mărime și a patra ca masivitate din Sistemul Solar. Uranus are o compozție similară cu Neptun și ambele au compoziții chimice diferite de cele ale celor mai mari giganți gazoși: Jupiter și Saturn. Din acest motiv, oamenii de știință clasifică adesea Uranus și Neptun ca „giganți de gheață” pentru a-i deosebi de ceilalți giganți gazoși. Atmosfera lui Uranus, deși este similară cu cea a lui Jupiter și a lui Saturn în compoziția sa primară de hidrogen și heliu, conține mai multă „gheață” cum ar fi apă, amoniac și metan, precum și urme de alte hidrocarburi. Are cea mai rece atmosferă planetară din Sistemul Solar, cu o temperatură minimă de 49 K (−224 °C). Uranus are o structură complexă de nori stratificați și se crede că apa formează cei mai mici nori, iar metanul stratul superior de nori. Interiorul lui Uranus este compus în principal din gheață și rocă.

La fel ca celelalte planete gigant, Uranus are un sistem de inele, o magnetosferă și numeroși sateliți. Sistemul uranian are o configurație unică, deoarece axa sa de rotație este înclinată lateral, aproape în planul orbitei sale solare. Prin urmare, polii săi nordici și sudici se află acolo unde majoritatea celorlalte planete își au ecuatorul. În 1986, imaginile de la Voyager 2 au arătat-o pe Uranus ca pe o planetă aproape fără caracteristici în lumină vizibilă, fără benzile de nori sau furtuni asociate cu celelalte planete gigantice.

citește mai mult...

modificare

Biografie selectată — schimbă articolul

Sir Isaac Newton (25 decembrie 1642 – 20 martie 1726/27) a fost un polimat englez activ ca matematician, fizician, astronom, alchimist, teolog și scriitor, care a fost descris în epoca sa ca fiind un filozof al naturii, fiind o figură cheie în Revoluția științifică și în Iluminismul care a urmat. Cartea sa de pionierat Philosophiæ Naturalis Principia Mathematica (Principiile matematice ale filosofiei naturale), publicată pentru prima dată în 1687, a consolidat multe dintre rezultatele anterioare și a stabilit mecanica clasică. Newton a avut, de asemenea, contribuții fundamentale în domeniul opticii și împarte meritul cu matematicianul german Gottfried Wilhelm Leibniz pentru dezvoltarea calculului infinitezimal, deși el a dezvoltat calculul cu ani înainte de Leibniz. Este considerat unul dintre cei mai mari și mai influenți oameni de știință din istorie.

În Principia, Newton a formulat legile mișcării și ale gravitației universale, care au constituit punctul de vedere științific dominant timp de secole, până când au fost înlocuite de teoria relativității. Newton și-a folosit descrierea matematică a gravitației pentru a deriva legile lui Kepler privind mișcarea planetelor, pentru a explica mareele, traiectoriile cometelor, precesia echinocțiilor și alte fenomene, eradicând îndoiala cu privire la heliocentricitatea sistemului solar. El a demonstrat că mișcarea obiectelor de pe Pământ și a corpurilor cerești poate fi explicată prin aceleași principii. Deducția lui Newton că Pământul este un sferoid oblic a fost confirmată ulterior de măsurătorile geodezice ale lui Maupertuis, La Condamine și alții, convingând majoritatea oamenilor de știință europeni de superioritatea mecanicii newtoniene față de sistemele anterioare.

Newton a construit primul telescop reflectorizant practic și a dezvoltat o teorie sofisticată a culorii, bazată pe observația că o prismă separă lumina albă în culorile spectrului vizibil. Lucrările sale despre lumină au fost adunate în cartea sa extrem de influentă Opticks, publicată în 1704.

Mai mult despre...

modificare

Categorii

modificare

Sistemul solar liste

Lista planetelor sistemului solar

Lista sateliților naturali ai lui Jupiter

Lista sateliților naturali ai lui Saturn

Lista sateliților naturali ai lui Uranus

Lista sateliților naturali ai lui Neptun

Lista sateliților naturali ai lui Pluton

modificare

Lucruri pe care le poți face

Articole care trebuie urgent îmbunătățite:

modificare

Știați că — schimbă articolul

...că Yogi Rock (foto) este o rocă găsită pe Marte de către misiunea Mars Pathfinder care seamănă în mod surprinzător cu capul lui Yogi Bear?
...că craterul Kuiper din cadrilaterul Kuiper, numit după astronomul american de origine olandeză Gerard Kuiper, are cel mai mare albedo înregistrat pe Mercur?
...că 6Q0B44E, un satelit al Pământului descoperit recent, se crede că este o bucată mare de resturi spațiale?
...că filosoful din secolul al XVII-lea Cesare Cremonini a refuzat să privească munții Lunii prin telescopul lui Galileo, deoarece Aristotel demonstrase că Luna este o sferă perfectă?
...că polul sudic al planetei Mercur se află în cadrilaterul Bach?
...că sistemul solar suedez este în prezent cel mai mare model la scară mondială al sistemului solar?