titlu
Etimologie
Din neogreacă τιτλοσ (títlos) < latină titulus. Confer (pentru sens) franceză titre.
Pronunție
- AFI: /'ti.tlu/
Substantiv
| Declinarea substantivului titlu | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | titlu | titluri |
| Articulat | titlul | titlurile |
| Genitiv-Dativ | titlului | titlurilor |
| Vocativ | titlule | titlurilor |
- calificare căpătată de cineva în urma unor studii speciale într-un anumit domeniu de activitate.
- demnitate, funcție, titulatură deținute de cineva sau acordate cuiva; nume, denumire care corespunde acestor demnități, funcții sau titulaturi.
- calificativ care exprimă o relație socială.
- Titlul de tată.
- cuvânt sau text pus în fruntea unei lucrări sau a unei părți distincte a ei, indicând rezumativ sau sugestiv cuprinsul acesteia; (p.gener.) orice lucrare editată.
- partea scrisă de la începutul unui film, care indică numele filmului, realizatorii și studioul care l-a produs.
- (la pl.) traducerea dialogului imprimată pe filmele vorbite în limbi străine.
- capitol sau subdiviziune în textele de legi, de regulamente etc. (purtând un număr de ordine).
- (fig.) bază legală, drept.
- procent de metal nobil dintr-un aliaj; titru.
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Locuțiuni
- (loc.adv.) Cu titlu de... = cu caracter de, ca...
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online